Petrolistii si Rezervele de Petrol Mondiale

Iulie 29, 2007

Sursahttp://guvernulmondial.wordpress.com

Petrolul, gazele si energia sunt nucleu in jurul caruia se invarte toata societatea, economia si stilul nostru de viata dar de progresele tehnologice actuale. Cine controleaza petrolul controleaza lumea. Se pare ca in ritmul actual de consum ar mai fi rezerve de petrol doar pentru 35~40 de ani. Totodata consumul de petrol si gaze este in crestere datorita industrializarii Indiei si Asiei, precum si altor tari care si-au ridicat nivelul de trai (consum) – gen Romania, Bulgaria, Polonia etc. Elita care trage sforile si conduce in SUA si Romania – Bush si Patriciu (prin intermediul lui Tariceanu) – petrolistii !
Iata mai jos graficul descoperirilor de petrol pe glob, dupa cum vedeti nu se prea mai gasesc zacaminte. Citeste mai mult >>

Istoricului Descoperirilor de Zacaminte de Petrol in Lume

Graficul Descoperirilor de Zacaminte de Petrol in Lume

Ultima mare descoperire a avut loc in 1970 in Mexic campul gigant Cantarell – care acum e in declin. Arabia spune ca mai au petrol pentru 50 de ani. In acelas timp se pare ca cel mai mare camp petrolier al lor Ghawar >> – care e si cel mai mare din lume a intrat in declin. Campul asta are vreo 250 pe 80 km , si din 2005 se pompeaza apa de mare in el cam 3 milioane de litri pe zi, o tehnica folosita cand un camp se apropie de sfarsitul vietii. Ce se scoate din el e cam 30% apa. In USA maximul de productie a fost in 1974 cand produceau 25 milioane de barili pe zi, de atunci productia le-a scazut, azi mai produc 5 milioane/zi si consuma 20 de milioane. Intreaga lume consuma 80 de milioane de barili / zi. In Marea Nordului productia maxima a fost in 1990 de atunci e in declin. In Romania productie maxima 1980 250 de mii barili/zi, de atunci scade, azi producem 125 de mii/ zi – la jumatate.

Prognoza Oil Peak

oil_peak.gif

Deci dupa anul 2012 vom intra intr-un declin brutal si vizibil al resurselor energetice pe Terra. Fara petrol si gaze nu avem energie, fara energie nu avem caldura, apa potabila si curent electric. Fara electricitate nu avem sistem de comunicatii – internet, televiziune, telefoni. La ora actuala in lume – Europa, America si Rusia nu sunt suficiente generatoare de energie independente de hidrocarburi (hidrocentrale, centrale atomoelectrice si mori eoliene).

Constrangere si Manipulare

Pe langa acumularea de profituri enorme prin specula pretului petrolului pe piata mondiala – acesti petrolisti detin puterea asupra natiunilor. Dupa anul 2012 cand zacamintele de petrol mondiale vor incepe sa scada dramatic si unele se vor termina – atunci “aurul negru” va devenii o moneda de constrangere a natiunilor si de manipularea a populatiei pentru semnarea tuturor demersurilor internationale care vor directiona politica si economia catre un guvern mondial. Practic acesti globalisti sunt experti in creearea crizelor si gestionarea acestora pentru a-si implementa solutiile lor. In momentul aparitiei unei crize de orice fel populatia si oamenii cer indrumare si solutii – atunci vin ei si dau “solutia” – respectiv masura pe care o vroiau ei sa o implementeze dar pe care populatia fara o criza sa o justifice nu ar fi acceptat-o.

Solutii False

Etanolul – Cerealele care sunt necesare pentru a umble rezervorul de 120 de litri al unei masini de teren cu etanol, sunt suficiente pentru a hrani un om pentru un an intreg. Din cantitatea care trebuie distilata daca rezervorul se umple o data la doua saptamani, s-ar putea hrani 26 de oameni pentru un an intreg. International Energy Agency (IEA) a facut un studiu in care spune practic ca in 2012 de abia se vor atinge 1.8 milioane de barili. USA a consumat azi 20 de milioane de barili, si intrega lume 80 de milioane. 1.8 milioane < 80 milioane.
Daca USA ar cultiva numai pentru etanol , nimic pentru mancare, tot ce ar obtine i-ar ajunge pentru 16% din ce consuma. Pentru ca totusi le trebuie mancare asta e o utopie, se vede iar ca etanolul nu e o solutie. Mai ales cel facut din porumb – unde energia necesara : semanat, arat, ingrasaminte, prelucrare e mai mare decat energia din etanolul obtinut, adica se consuma petrol, dar oamenii continua sa-l produca pentru ca e subventionat.

Nimic nu se compara cu petrolul, unde se obtine de 40 de ori energia folosita pentru extragerea unui baril. De ce se continua aceasta nebunie ? Pentru ca asta e. Mai ales cand e vorba de porumb. Nu rezolva nimic energetic si creeaza si probleme cu alimentele, porumbul e folosit pentru hrana animalelor, in USA au crescut preturile la carne deja. Desigur ca si in Mexic, acolo oamenii au iesit in strada pentru ca pretul mancarii ii afecteaza mai mult decat pe americani. Chinezii au fost destepti si au interzis productia de etanol.

Fara un alt combustibil fezabil care sa inlocuiasca petrolul intr-un mod avantajos – exista 2 variante – evul mediu sau depopularea planetei – reducerea populatiei. Ultima varianta a fost propusa de Henry Kissinger – un personaj prezent in toate Organizatiile Globaliste (Comisia Trilaterala, Bilderberg >>, etc) – mai multe informatii in curand.

 

Alte adrese de informare :

In Engleza

Viata dupa Terminarea Petrolului :
http://www.lifeaftertheoilcrash.net/

Grafice si statistici in XL produse de EIA si guvernul SUA :
http://www.eia.doe.gov/iea/res.html

Official Energy Statistics from US Government site-ul oficial :
http://www.eia.doe.gov/

Moartea celui de-al treilea camp de petrol (Cantarel – Mexic) ca dimensiune din lume :
http://home.entouch.net/dmd/cantarell.htm


A cincea criza a petrolului…

Iulie 15, 2007

 poate fi cea mai dramatica din istorie. Rezervele de petrol si de gaze naturale ale planetei se reduc din ce in ce mai mult.
Omenirea se va confrunta in cinci ani cu o criza a petrolului care va genera o crestere record a preturilor si o dependenta sporita a Vestului de cartelul OPEC (Algeria, Indonezia, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe, Venezuela).

Avertismentul a fost facut de Agentia Internationala a Energiei (IEA), citata de „Financial Times”. Mai mult, exista posibilitatea ca, la sfarsitul deceniului, sa fie afectata in acelasi fel si piata gazelor naturale.

Conform IEA, rezervele se reduc intr-un ritm mult mai rapid decat se asteptau specialistii, in zone precum Marea Nordului sau Mexic, in timp ce proiectele din zonele noi de exploatare ca Estul Rusiei au intarzieri mari.

Cererea tarilor nonmembre OPEC va creste cu o rata anuala de 1%, ceea ce va forta o crestere a productiei in urmatorii cinci ani.

Lawrence Eagles, seful IEA pe divizia petrol, a declarat pentru „Finanacial Times” ca  „singura solutie pentru a echilibra piata este cresterea preturilor si scaderea cererii”.

Pretul, aproape de maxime istorice

Conform IEA, productia de petrol din Marea Britanie, de exemplu, va suferi un declin dramatic de la 1,7 milioane barili/zi la doar un milion barili/zi in 2012. Agentia estimeaza ca OPEC ar trebui sa furnizeze aproximatv 36,2 milioane barili/zi in 2012, fata de 31,3 milioane barili/zi cat ofera azi.

Barilul de petrol a atins valoarea de 76 de dolari, cea mai mare din ultimele 11 luni, din cauza conflictelor din Nigeria si a reducerii productiei tarilor OPEC.

Grupurile militare nigeriene care ataca industria petroliera sunt responsabile pentru reducerea cu 25% a productiei industriei petroliere din tara africana.

Shell, cel mai mare producator strain din Nigeria, a spus ca nu va reincepe productia pana la finele anului in delta fluviului Niger, unde amenintarile persista, potrivit „Financial Times”.

Stocurile scazute de petrol ale SUA anticipeaza o crestere a cererii de petrol in aceasta perioada. Nivelul de 76,01 dolari/baril este cu doar 2,5 dolari sub cel mai inalt nivel la care a ajuns petrolul anul trecut.

Cu toate acestea, petrolul s-a ieftinit ieri pe pietele internationale, dupa noua zile consecutive de scumpiri, pana la cotatia de 75,18 dolari/baril pe piata londoneza, relateaza Reuters. Maximul istoric a fost atins in august 2006.

CRESTERI

Patru crize majore

Prima criza a petrolului s-a consumat in anul 1973, cand Organizatia Tarilor Arabe Exportatoare de Petrol a oprit furnizarea petrolului catre tarile care au sprijinit Israelul in razboiul purtat cu Egipt si Siria. Atunci, barilul de petrol a ajuns la 12 dolari.

A doua criza a fost inregistrata in 1979 si a fost determinata de revolutia din Iran. Atunci, Arabia Saudita si tarile membre OPEC au crescut productia pentru a acoperi criza, dar pretul a crescut pe fondul temerilor din piata.

Anul 1990 a adus o alta crestere a pretului petrolului pana la valoarea de 40,4 dolari/baril din cauza razboiului din Golf. Criza a durat sase luni si a pornit dupa ce Saddam Hussein a cerut incendierea campurilor petroliere din Kuweit.

Intre 2003 si iulie 2006, pretul petrolului a crescut de la 25 dolari la 78,4 dolari/baril. Este considerata a patra criza si are drept cauze dezvoltarea tarilor asiatice care si-au sporit consumul, programele nucleare ale Iranului, programul inarmarilor derulat de Coreea de Nord si uraganul Katrina.


Economia mondiala va intra in recesiune pe fondul epuizarii petrolului.

Mai 20, 2007

Epuizarea completa a rezervelor mondiale de petrol va avea loc mult mai repede fata de estimarile facute de companii si guverne, se arata intr-un material publicat de cotidianul The Independent. Potrivit surselor citate de publicatia britanica, productia mondiala de petrol isi va atinge maximul peste patru ani, urmand ca apoi sa descreasca, fapt ce va avea consecinte extreme asupra economiei mondiale.

Un raport publicat de British Petroleum in cursul zilei de miercuri arata ca omenirea mai beneficiaza de resurse suficiente pentru urmatorii 40 de ani, si doar in conditiile in care consumul nu se va modifica radical. Cu toate acestea, o echipa de experti de la Oil Depletion Analysis Centre (Centrul de Analiza a Epuizarii Resurselor Petroliere) din Londra arata ca productia va atinge un maxim peste aproximativ patru ani, urmand ca apoi sa intre in declin.

Colin Campbell – expert ODAC, a declarat pentru The Independent ca teoria este extrem de simpla. “Orice bautor de bere poate intelege. Paharul este plin la inceput, si apoi se epuizeaza in functie de viteza cu care il bei”, spune Campbell, un fost geolog si vice-presedinte la mai multe companii petroliere, printre care BP, Exxon, Fina si Chevron Texaco.

Acesta spune ca productia maxima de petrol usor de extras si, drept urmare, ieftin, a avut loc in 2005. Chiar daca se iau in considerare si campurile sub-marine si cele din regiunile polare, maximul productiei va avea loc in jurul anului 2011.

Scenariul propus de Campbell a fost negat de oficialii BP, Peter Davie, economist sef in cadrul companiei, spunand ca nu are incredere in veridicitatea “teoriei varfului de productie”.

“Nu credem ca exista constrangeri absolute in privinta resurselor. Atingerea varfurilor maxime de productie are loc pe fondul cererii”, spune Davies.

In ultimii ani, distanta mare intre cerere si oferta de petrol s-a ingustat foarte mult. Anul trecut, aceasta aproape ca nu a mai existat. Consecintele ar fi foarte importante in cazul in care consumul de petrol va depasi productia cu o cantitate foarte mica. Preturile ar putea sari in aer, urmand sa depaseasca chiar si 100 de dolari pe baril fata de aproximativ 70 in prezent.

O recesiune a economiei globale ar urma cu siguranta, mai titreaza The Independent.

Jeremy Leggert, geolog si actualmente conservationist, autorul cartii Half Gone: Oil, Gas, Hot Air and the Global Energy Crisis, aduce si el in discutie “teoria varfului de productie”. “Ce se intampla acum imi aduce aminte de vremurile in cate specialistii avertizau in privinta incalzirii globale si nimeni nu ii asculta. Acum se intampla exact lucrile de care vorbeam cu ani in urma”.

In 1999, rezervele petroliere ale Marii Britanii situate in Marea Nordului au ajuns la un varf maxim de exploatare, dar nimeni nu a recunoscut decat dupa doi ani.

Aspectul asupra caruia se pun toti de acord este ca cererea de petrol este in crestere constanta. Dezvoltarea rapida a economiilor unor tari precum China sau India precum si dependenta acuta de petrol a unor state puternice va face obligatorie exploatarea acestei resurse la un ritm foarte mare.

Raportul BP arata ca cererea de petrol in ultimii cinci ani a fost mult mai mare decat cea consemnata a doua jumatate a anilor ’90.

Astazi, planeta are nevoie de aproximativ 85 de milioane de barili zilnic. Aceasta cifra se va modifica curand, urmand ca in 2030 consumul sa fie de aproximativ 113 milioane de barili.

Statistica BP este cea mai utilizata in acest sector, insa Colin Campbell spune ca este realizata pe baza informatiilor puse la dispozitie de mediul politic si de companiile din domeniu.

“Cand lucram in cadrul acestor companii nu as fi spus niciodata adevarul. Lucrurile acestea fac parte din regulile jocului”, mai spune Campbell.

Cat sunt de adevarate raportarile?

O monitorizare a celor mai bogate state din punct de vedere al rezervelor petroliere – Arabia Saudita, Iran, Irak si Kuweit – a scos la iveala mai multe situatii ingrijoratoare.

Anul trecut, un jurnalist din Kuweit a intrat in posesia unor documente care arata ca rezervele acestui stat se afla doar la jumatatea nivelului raportat oficial.

Anul acesta, Iranul a devenit singurul stat care a introdus o rationalizare a productiei de petrol, fapt ce ar putea indica o posibila criza.

Importanta petrolului

O reducere a productiei de 10-15% ar putea afecta grav economiile statelor dependente complet de aceasta resursa. In 1970, o scadere de doar 5% a facut ca pretul petrolului sa salte cu 400%.

Majoritatea echipamentelor folosite in agricultura functioneaza pe baza derivatilor din petrol. Aproape toate pesticidele si multe dintre ingrasaminte se fac de asemena din produse petroliere.

Plasticul folosit intr-o multime de domenii se obtine din substante obtinute din petrol.


Raportul Hirsch.

Aprilie 15, 2007

Peak Oil este o teorie care se refera la ratele de crestere a productiei de petrol. Conform acestei teorii productia de petrol va atinge un maxim dupa care va incepe sa scada. Teoria a fost dezvoltata de Hubbert inca din anii ’50 iar Raportul Hirsch (2005) o readuce in discutie.Raportul atrage atentia asupra catorva aspecte:
– supra-dependenta economiei de sursele de energie bazate pe combustibili lichizi

    Oil is the lifeblood of modern civilization. It fuels most transportation
    worldwide and is a feedstock for pharmaceuticals, agriculture, plastics and a myriad of other products used in everyday life.

– tendinta de crestere a cererii de combustibil (cererea este estimata sa creasca cu 50% pana in 2025)

    World oil demand is forecast to grow 50 percent by 2025. To meet
    that demand, ever-larger volumes of oil will have to be produced. Since oil
    production from individual oil fields grows to a peak and then declines,
    new fields must be continually discovered and brought into production to
    compensate for the depletion of older fields and to meet increasing world
    demand. If large quantities of new oil are not discovered and brought into
    production somewhere in the world, then world oil production will no longer satisfy demand.

0403.jpg

– scaderea productiei de petrol in 33 din 48 de tari care sunt cele mai mari producatoare de petrol

– imposibilitatea trecerii pe surse de energie nebazate pe hidrocarburi in unele domenii (cum ar fi transporturile)

    Non-hydrocarbonbased energy sources, such as renewables and nuclear power, produce electricity, not liquid fuels, so their widespread use in transportation is at best many decades in the future.

Viitorul nu este totusi chiar asa de negru continua raportul care nu se doreste a fi doar un semnal de alarma in desert. Economia nu este neaparat legata de maini si de picioare si nu trebuie sa astepte resemnata scurgerea ultimei picaturi de petrol. Mai multe solutii sunt identificate:

    Various technologies that are commercial or near commercial were considered:
    1. Fuel efficient transportation,
    2. Heavy oil/oil sands,
    3. Coal liquefaction,
    4. Enhanced oil recovery,
    5. Gas-to-liquids.

dar ramane problema gasirii celui mai bun moment de a le implementa:

    1. When peaking occurs;
    2. Ten years before peaking occurs; and
    3. Twenty years before peaking.

Apusul Imperiului American.

Martie 2, 2007

(John Michael Greer)
Sursa: http://www.energybulletin.net/21666.html

Apropiatul „apogeu al petrolului” este determinat de factori geologici, nu politici, insa consecintele declinului productiei globale de petrol nu pot fi intelese in afara contextului politic, atat la nivel global, local sau personal. La nivel global, evenimentul politic esential al epocii „peak oil” il reprezinta declinul – si posibil prabusirea catastrofala – Imperiului american.

Cuvantul „imperiu” nu este la moda in vremurile noastre, acesta fiind motivul pentru care cei care sprijina Imperiul American pretind ca acesta nu exista, iar cei care ii critica existenta, in mod automat il considera mai rau decat orice alta alternativa. Aceste doua viziuni nu pot fi decat respinse. Atunci cand SUA mentin garnizoane militare in mai mult de 100 de tari si in acelasi timp mentin o stare de fapt in care 5% din populatia globului – cetatenii americani – consuma circa o treime din resursele umanitatii si din productia industriala, este imposibil sa se discute onest despre situatia internationala fara a folosi cuvinte ca „imperiu”. De asemenea, este cel putin ipocrizie – atunci cand nu e vorba de simpla prostie – in a afirma ca politica externa americana este o lupta dezinteresata pentru a aduce democratia in lume, de dragul democratiei.

Cu toate acestea, a prezenta Imperiul American drept cel mai rau dintre toate lucrurile posibile, asa cum fac unii intelectuali radicali de stanga, este o tragica eroare. Daca Germania nazista sau Uniunea Sovietica, de exemplu, ar fi capatat puterea globala pe ruinele Imperiului Britanic, rezultatele ar fi fost mult mai grave, iar cei care isi mai pot exprima astazi opiniile critice ar fi sfarsit in lagarele de concentrare sau in gulagurile siberiene. Fireste, lipsa unui imperiu global de orice tip ar fi o stare de lucruri de dorit, dar atata timp cat exista ambitia unei natiuni de a exploata pe altele asa ceva este practic imposibil de realizat.

Imperiile au aparut atunci cand transportul a evoluat suficient pentru a permite unei natiuni sa aiba un impact semnificativ asupra altora. Incepand cu secolul 15, cand transportul maritim a devenit global, aceste imperii au capatat dimensiuni globale. Iar dupa 1945, cand si-a ingenuncheat cei doi rivali – Germania si Anglia – si a reusit sa-l tina in frau pe al treilea, Rusia, SUA au stabilit un imperiu global. Indiferent daca Imperiul American a fost rezultatul oportunismului, al accidentului, al necesitatii sau al unui plan deliberat, ceea ce conteaza este faptul ca el exista, iar daca nu ar fi existat, s-ar fi gasit alta natiune care sa-si atribuie un asemenea rol. Deci, fie ca ne place, fie ca nu, America reprezinta metropola unui imperiul global – si asta va insemna probabil o mare nenorocire pentru cetatenii americani in deceniile care vin.

Aceasta nefericire provine partial din natura sistemelor imperiale, deoarece vointa de imperiu reprezinta un drog autodistructiv. Dezechilibrul balantei economice impusa statelor cliente, chiar daca e foarte profitabila pentru clasa politica imperiala, zdruncina economia metropolei prin invadarea pietelor sale de catre bunuri ieftine importate. De asemenea, sistemul financiar este pervertit de tributurile primite de la statele cliente (vezi de exemplu, petrodolarii) si incapabil sa-si revina in cazul cand asemenea tributuri se diminueaza sau dispar. Cetatenii imperiului din afara clasei politice, devin – dupa cum a remarcat A.J.Tonybee in cartea „Un studiu de istorie” – un proletariat intern, alienat de sistemul imperial care ii aduce o falsa prosperitate. In acelasi timp, proletariatul exterior – popoarele statelor cliente, ale caror munca asigura economia imperiala dar care nu castiga aproape nimic in schimb – raspund la exploatarea lor printr-o spirala crescanda de violenta care se muta de la crima la terorism si de la terorism la razboi deschis.

Pentru a face fata pericolelor gemene reprezentate de dizidenta interna si de insurgenta externa, statul imperial trebuie sa aloce fractiuni tot mai mari din resursele sale catre fortele politienesti si militare. Declinul economic, neincrederea populara si cresterea presiunii la granite, transforma statul imperial intr-un carapace fragila de soldati, spioni si birocrati care incearca sa mentina o societate aflata in cadere libera. Cand aceasta coaja se rupe – si asta se va intampla sigur, mai devreme sau mai tarziu – nu mai exista nimic in interior care sa opreasca implozia.

Acest proces poate fi oprit, dar numai printr-o politica deliberata de retragere din Imperiu. Raspunsul Marii Britanii in fata apusului ei imperial este instructiv; in loc sa se agate cu dintii de Imperiul ei si sa se lasa astfel tarata la fund, Marea Britanie a preferat alianta cu puterea in crestere, SUA, permitand coloniilor sale independenta sau trecerea sub tutela SUA. Astfel, Marea Britanie a reusit sa isi mentina sistemul politic si economic aproape intact. Comparati acest proces cu cazul Spaniei, care a avut cel mai mare Imperiu de pe Pamant in secolele 16 si 17. In secolul 19, Spania ajunsese una dintre cele mai sarace tari ale Europei, macinata de crize economice si de razboaie civile si incapabila de a influenta in vreun fel politica europeana de atunci. Factorul dominant care a dus la aceasta prabusire l-a constituit prabusirea imperiului sau colonial. Nu e o intamplare faptul ca Spania a inceput sa-si revina abia dupa ce ultimele sale colonii au fost preluate de SUA in urma razboiului hispano-american.

Privita in aceast lumina, politica americana din ultimul sfert de veac a fost una contraproductiva prin incercarea ei de a mentine cu orice pret zilele glorioase ale Imperiului. Imperiul American s-a sprijinit pe trei fundatii – 1.imensele resurse minerale ale SUA, in primul rand, rezervele uriase de petrol; 2.capacitatea industriala vasta si 3.o politica externa dominata de Doctrina Monroe, care presupunea o distantare fata de problemele „Lumii Vechi” si o concentrare doar asupra Americii Latine. Cu aceste trei fundatii solide, SUA au putut interveni decisiv in cele doua razboaie mondiale si de asemenea au putut sa lanseze o expansiune imperiala dupa 1945 care i-a oferit dominatia efectia asupra celei mai mari parti a globului.

Insa, deja in 1980, impactul economic al imperiului slabise economia industriala americana – iar procesul nu a facut decat sa se accelereze de atunci. De asemenea, factorul nou si decisiv al declinului productiei petroliere americane si-a spus cuvantul. O politica nationala rationala ar fi fost atunci o retragere din Imperiu si cedarea unor prerogative catre Europa Occidentala refacuta, de asemenea, creearea unor aliante economice si militare cu tari cum ar fi Brazilia si China, iar pe plan intern, trecerea catre un stil de viata mai putin energofag (inclusiv adoptarea pe scara larga a energiilor alternative) ceea ce ar fi dus printre altele si la revigorarea industriei si agriculturii nationale si ar fi apropiat in acelasi timp populatia de clasa politica, prin stabilirea unor obiective comune.

Realitatile politicii americane, au facut insa imposibil un asemenea plan. Intr-o societate in care competitia intre grupuri elitiste de a cumpara putere politica prin mituirea unor sectoare cat mai largi ale electoratului – ceea ce este de fapt „democratia liberala” – posibilitatea de retragere din Imperiu a fost stopata de clasica dilema a prizonierului. Orice grup de elita care dorea sa puna in fata avantajele pe termen scurt in fata supravietuirii nationale pe termen lung, putea prelua puterea, asa cum de altfel au facut-o republicanii lui Reagen in 1980, prin reafirmarea proiectelor imperiale si restaurarea avantajelor aduse de catre tributurile externe. Din acest motiv, mai ales dupa 2000, clasa politica americana – incluzand aici atat asa-zisii „liberali” cat si conservatorii – lupta pentru supravietuirea Imperiului American global prin toate mijloacele. Dupa cum spunea vicepresedintele Dick Cheney, „modul de viata american este nenegociabil”.

Acesta politica ar fi dezastruoasa chiar in lipsa factorului numit „peak oil”. Nici un imperiu, chiar in cele mai bune timpuri ale sale, nu-si poate permite politici care sa isi indeparteaza aliatii, crescand in acelasi timp prezenta militara externa, facandu-i pe adversarii sai sa-si uite disensiunile intre ei si destabilizand in acelasi timp ordinea politica mondiala. Politica externa americana a reusit sa faca toate acestea in ultimii ani, in timp ce capacitatea efectiva de a face fata consecintelor declinului resurselor si a dezindustrializarii generata de globalizare s-a evaporat. O adevarata reteta pentru dezastru!

Apogeul petrolului este insa cea mai proasta carte din pachet, si in momentul de fata, e o carte care poate fi jucata doar in detrimentul SUA. Putini oameni isi dau seama ca fiecare aspect al Imperiului American – de la retelele comerciale care aduc bogatii in America de la statele cliente si pana la sistemul militar care ii permite sa-si trimita trupele oriunde in lume – totul depinde de existenta unui petrol ieftin si abundent. Ca prima natiune care si-a exploatat sistematic rezervele de petrol la scara langa, SUA au navigat spre victorie in cele doua razboaie mondiale pe o mare de petrol, intelegand ca modul de a castiga un razboi este acela de a folosi mai multa energie decat partea adversa. Acest lucru a fost posibil in prima jumatate a secolului 20, cand America era cel mai mare producator si exportator de petrol. Insa a devenit problematic incepand cu anii 1970, cand productia de petrol americana a intrat in declin, SUA devenind tot mai dependente de importul de petrol. Apogeul global al petrolului va completa acest proces, facand modelul imperial energointensiv american sa devina imposibil de sustinut.

Cum se va desfasura efectiv acest proces, e greu de ghicit. Ceea ce e ingrijorator e ca, probabil, va avea o componenta militara substantiala. Dependenta totala a armatei SUA de tehnologia ei energo-intensiva se poate transforma usor intr-o sabie cu doua taisuri, iar investitiile nesabuite – atat economice cat si intelectuale – intr-un model de razboi care si-a dovedit succesul in trecut, poate reprezenta o eroare fatala in noile conditii care fac un asemenea model anacronic. Orice student in istorie stie ca popoarele fiecarei epoci tind sa supraestimeze soliditatea propriilor societati, si sunt luate prin surprindere cand fundatiile incep sa se clatine. Cei care traiesc astazi in SUA se pot astepta la un drum foarte aspru in viitor…


Cat timp se mai poate hrani omenirea?

Octombrie 29, 2006

(Gwynne Dyer)

Inca traim din avantajele „Revolutiei Verzi”, dar impactul acesteia este tot mai mic an dupa an. Situatia alimentara globala reprezinta un echilibru instabil, in care productia abia face fata cererii, iar productia de cereale nu poate acoperi o crestere a populatiei umane. Insa populatia umana va creste oricum, iar productia de cereale pentru consumul uman este amenintata de trei factori diferiti: cresterea animalelor pentru carne, incalzirea globala (si declinul petrolului) si, nu in ultimul rand, productia de biocombustibili.

De 6 ani consecutivi, omenirea produce mai putina mancare decat consuma. Acesta problema a fost „rezolvata” prin consumarea stocurilor acumulate in ani mai buni, dar nu e nici o indoiala ca problema e grava. Din 1999, stocurile de cereale pe plan global s-au redus la jumatate: daca in 1999 ele puteau hrani lumea pentru 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile. Aceasta perioada este mult sub nivelul unei minime sigurante alimentare, si de asemenea nu exista nici un semn ca aceasta tendinta se va schimba in curand. Si daca nu se va schimba, atunci intr-un anumit moment, nu foarte departe in viitor, vom ajunge la crize alimentare permanente. Preturile la mancare vor sari in aer si foarte multi oameni vor muri literalmente de foame.

Miracolul care ne hraneste pe noi si intreaga generatie actuala se numeste „revolutia verde”: agricultura intensiva mecanizata, folosirea pe scara larga a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor, care a permis triplarea productiei cerealiere intre 1950 si 1990 in timp ce suprafata cultivata nu a crescut cu mai mult de 10% in acelasi perioada. Populatia globala e mai mult decat dublul a ceea ce era acum o jumatate de secol, astfel ca traim cu mai putin de jumate din suprafata de teren de care aveau nevoie bunicii nostri. Insa acesta a fost un miracol unic, si s-a terminat. De la inceputul anilor 1990, practic, productia cerealiera s-a plafonat pe plan global. Populatia globala insa continua sa creasca, chiar daca mai incet decat cu o generatie in urma. Oricum, va trebui sa gasim mancare pentru a hrani o alta Indie si China peste 50 de ani. Si nimeni nu are idee cum am putea face asta. Dar productia cerealiera este amenintata de factori actuali.

Unul dintre acestia este folosirea tot mai mare a cerealelor pentru productia de carne, un proces foarte ineficient: e nevoie de 11 si 17 calorii de mancare (cereale in primul rand) pentru a produce o calorie de carne de vaca, porc sau gaina. Productia de carne a crescut de 5 ori din 1950 pana azi. Anual, sunt sacrificate 5 miliarde de vite si porci si peste 40 miliarde de gaini si e nevoie de peste o treime din productia de cereale pentru a le hrani in prealabil.

Un alt factor amenintator este incalzirea globala. Ea reprezinta de fapt cauza principala pentru scaderea productiei de cereale de la 2.68 miliarde de tone in 2004 la 2.38 miliarde in 2005. Anul acesta se prevede o productie chiar mai redusa de doar 1.98 miliarde de tone! O parte din vina o au perioadele tot mai mari secetoase; dar secetele sunt strans legate de degradarea climatica. De asemenea, cresterea temperaturii influenteaza direct productia cerealiera – estimari actuale arata ca pentru o crestere de un grad celsius peste temperatura optima, productia poate scadea pana la 10%. In SUA de exemplu, anul 1994 a fost un an record in productia de porumb – 8.4 tone/ hectar – dar acest raport a scazut semnificativ de atunci.

Nu in ultimul rand, biocombustibilii. Ideea pare eleganta: pe de-o parte, avem un inlocuitor „regenerabil” pentru petrol iar pe de alta parte, dioxidul de carbon eliminat prin arderea biocombustibililor este absorbit de cresterea plantelor (necesare pentru a-l produce). Deci procesul nu creste procentul de dioxidul de carbon din atmosfera. Si ar fi chiar bine, daca terenurile pe care le folosim pentru a creste biocombustibilii nu ar putea avea si alte intrebuintari – ceea ce insa in general nu e cazul. De exemplu, in sud-estul Asiei, principala forma de biocombustibil o reprezinta uleiul de palmier. Dar palmierii sunt crescuti pe suprafete acoperite alta data de paduri. Oxigenul e sacrificat pentru a hrani masinile. In SUA, datorita unei politici guvernamentale de subventionari generoase, a explodat industria producatoare de alcool din porumb. Astfel, mancarea e transformata in combustibil: cantitatea de alcool etilic necesara pentru a face plinul unui SUV reprezinta de fapt cantitatea necesara de a hrani o persoana pe timp de un an.

O solutie partiala ar fi aceea de a redirectiona o parte din productia de cereala destinata cresterii animalelor catre hranirea oamenilor. Pe de alta parte, actuala tendinta de scadere a productiei cerealiere se va accelera, atat din cauza incalzirii globale cat si a declinului productiei de petrol (ceea ce va face tot mai problematica utilizarea pe scara larga a pesticidelor, ingrasamintelor si masinilor agricole). Iar biocombustibilii (prezentati drept o „solutie” la criza petroliera) incurca si mai mult lucrurile. Nu au trecut decat doua sute de ani de cand un numar tot mai mare de tari a reusit sa evite foametele endemice. Se pare ca aceasta stare de lucruri nu va mai dura mult.

Gwynne Dyer este un jurnalist londonez independent. Articolele sale sunt publicate
in 45 de tari. Sursa: http://www.energybulletin.net/21736.html


Declinul petrolului – zidul tacerii.

Iulie 1, 2006

Cresterea pretului carburantilor este primul simptom al unei crize foarte putin mediatizate, de care guvernele se feresc sa vorbeasca, dar care va marca in mod decisiv civilizatia actuala: sfarsitul „erei petrolului”. Despre acest imens colaps – in jurul caruia s-a instituit un veritabil „zid al tacerii” – vorbesc lucrarile unor reputati specialisti, cum ar fi Collin Campbell sau Jean Laherrerre, ca si marele geofizician american King Hubbert. Conform „Curbei lui Hubbert” catre 2008-2010 se va atinge varful exploatarii petroliere, dupa care „Curba lui Hubbert” marcheaza descresterea progresiva a resurselor pana in anul 2050.

In jurul anului 2050 se va putea vorbi despre „moartea petrolului” ca principala resursa (rezerva) energetica a civilizatiei noastre. Pana atunci, scaderea dramatica a resurselor ne va marca in mod decisiv. Prima revolutie industriala – care a avut loc in Marea Britanie, in jurul anului 1800 – s-a bazat pe forta aburului generat de carbune. Dupa primul razboi mondial, a doua sursa de energie industriala a avut la baza, in cea mai mare masura, petrolul. Asa cum se stie, acest fapt a schimbat din temelii civilizatia, pe plan politic, economic, militar si ca impact asupra vietii de fiecare zi. Petrolul a devenit „hrana civilizatiei”. Acum – la inceputul secolului XXI – cei mai mari specialisti vorbesc despre epuizarea acestei resurse vitale si incearca sa periodizeze moartea petrolului, precum si sa anticipeze consecintele uriase asupra civilizatiei umane. Pentru omenire este imposibil – sustin expertii – sa continue sa exploateze la infinit si irational circa 100 de milioane de barili pe zi, fara ca petrolul, ca resursa energetica, sa „moara”.

Implicatiile geopolitice, strategice si economice ale interventiilor militare ale SUA in Orientul Apropiat si Asia Centrala sunt generate – dincolo de pretextele propagandistice binecunoscute (razboiul cu terorismul, democratie, libertate etc.) – tocmai de importanta resurselor de petrol si gaze naturale din cele doua zone, pe care Statele Unite incearca sa le monitorizeze, in conditiile crizei petrolului.

Peter Odell: piata energetica pe termen lung

Conform profesorului Peter Odell de la „Royal Swedish Academy of War Sciences”, in tarile care au apartinut fortei Uniunii Sovietice, ca si in Orientul Mijlociu, sunt concentrate circa 74% din resursele cunoscute de petrol si gaze naturale. De unde si prezenta americana in aceste doua zone vitale. Companiile petroliere gigant anglo-americane, sustinute de coalitia militara pusa la punct de Washington, incearca sa-si instituie controlul nu numai asupra tarilor cu resurse petroliere, dar si asupra acelor tari prin care trec – sau vor trece – oleoductele si gazoductele companiilor.

In acest context, „Chevron-Texaco”, „Exxon-Mosil” sau „Shell” – unele din cele mai mari companii anglo-americane de petrol – au ajuns intr-o dura concurenta cu gigantii europeni: „Total-Fina-Elf” (franceza) sau ENI (italiana), ori companiile petroliere rusesti.

Concurenta acerba de pe piata petrolului se reflecta in mare masura in concurenta politica dintre state, nefiind straina de multe dintre conflictele, revolutiile, schimbarile de regim care au loc in lume.

De aceea, discutiile despre criza petrolului sau moartea petrolului sunt inconjurate de un veritabil „zid al tacerii”. Cetateanul obisnuit nu are acces la datele de referinta ale acestui domeniu vital, care se indreapta spre o criza finala. Si nici la literatura consacrata crizei petrolului si impactului sau asupra civilizatiei.

Guvernele considera ca acesta este unul dintre cele mai delicate secrete, date fiind consecintele enorme asupra omenirii. Printre cele cateva organizatii care abordeaza totusi marea tema a inceputului de mileniu se numara „Association for the Study of Peak Oil” (ASPO) sau „Oil Depletion Analysis Centre” (ODAC).

La Serpa, in Portugalia, s-a desfasurat intre 23-25 septembrie 2004 conferinta internationala „Civilizatie sau barbarie”. La un an de la aceasta conferinta, unele din pronosticurile facute de specialistii de la Serpa s-au adeverit, confirmand un anumit curs, tinut insa in mare secret de guverne.

„Moartea petrolului”: razboaie, inflatie galopanta, concurenta si un nou mod de productie

Multi specialisti considera „Curba lui Hubbert” – care stabileste inceputul sfarsitului erei petrolului intre anii 2008-2010 – drept realista.

Plafonul maxim este fixat in 2008. Iar primul simptom – cresterea pretului barilului de petrol – este elocventa. Daca, pentru 2006, pretul barilului de petrol este estimat in jurul a 125 de dolari, prognoza pentru 2008 este de trei ori mai mare, cel putin. Aceste estimari ii apartin lui Ali Bakhtiar (un iranian), creatorul lui „World Oil Production Capacity”, si sunt impartasite de majoritatea specialistilor. Asadar, daca in 2006 vom plati in jur de 125 de dolari barilul, in 2008 pretul va urca la aproape 180-200 de dolari pe baril. Un pret absolut astronomic!

Pe langa cresterea spectaculoasa a pretului la barilul de petrol, exista si consecinte la nivel geopolitic asupra carora guvernele nu sufla, de asemenea, nici un cuvant. In conditiile diminuarii progresive a resurselor de petrol, confruntarea America – Europa se va accentua.

Pe langa razboaiele din Afganistan si Irak, Statele Unite – obligate de criza resurselor petroliere – se vor angaja in noi conflicte (Iran, Columbia, Asia Centrala) cu tarile care mai detin inca rezerve semnificative de combustibili fosili. Este asadar logic ca, in locul „razboiului cu terorismul”, sa vorbim mai degraba despre „razboiul global pentru resurse”.

Milioane de oameni insa nu inteleg aceste procese profunde, iar mass-media nu le ofera datele exacte ale problemei pentru a nu starni o panica generalizata. Exista si un alt aspect care va marca in viitor civilizatia umana: schimbarea modului de productie.

In deceniile care au urmat celui de-al doilea razboi mondial, „Banca Mondiala” si FMI-ul au impus o anumita „diviziune internationala a muncii”, care a obligat statele subdezvoltate sa se specializeze in exportul anumitor materii prime, de pe urma carora primeau fonduri pentru achizitionarea alimentelor (a hranei).

Acest mod de productie la scara globala a determinat statele subdezvoltate sa abandoneze orice activitate alimentara si sa devina dependente alimentar total de statele bogate, carora le livrau materii prime. S-a afirmat de nenumarate ori ca pentru statele subdezvoltate importul de hrana ar fi mult mai ieftin decat producerea alimentelor in tarile respective. Iar tarile subdezvoltate au urmat aceasta linie. Ca urmare, numeroase tari din Africa, America Latina ori Asia s-au specializat in exportul de materie prima (uneori a unui singur produs): petrol brut, cereale, diverse minerale si metale, carne, cafea, fructe etc. Astfel, ele si-au pierdut capacitatea de a-si hrani propria populatie.

O intrebare se pune: ce se va intampla cu aceste tari subdezvoltate atunci cand pretul de transport – datorita cresterii pretului la petrol – va atinge praguri imposibile pentru ele? Rezulta ca multe state sarace – care nu poseda resurse petroliere – vor fi aduse in stare de colaps economic si – ca un corolar – de haos politic.

Din cauza cresterii exorbitante a pretului petrolului, tarile sarace ale lumii vor trebui sa adopte alt mod de productie. Probabil mult mai primitiv, indepartandu-se astfel astronomic de grupul restrans al statelor dezvoltate.

Altfel spus, criza petrolului nu numai ca va accentua dramatic diferentele dintre grupul statelor bogate si restul tarilor non-petroliere sarace, dar va genera pe glob doua lumi, cu moduri de productie antagonice. Doua tipuri de civilizatie, complet diferite. Tarile bogate si cele sarace nu se vor mai apropia cat de cat, ci se vor indeparta tot mai mult.

Marea faza a tranzitiei: era post-petrol

Printre cei care au luat parte la conferinta „Civilizatie sau barbarie” de la Serpa (Portugalia) s-a numarat si Jorge Figueiredo, un reputat specialist in domeniul energiei, editorul publicatiei de stiri si analize on-line „resistir.info”. Cunoscut mai ales prin lucrarea „The Change into a New Energetic Paradigm”, Figueiredo si-a intitulat contributia la conferinta „The Great Phase of Transition: The Post-oil Era”. Jorge Figueiredo considera ca o criza a petrolului se va declansa cu siguranta in urmatorii trei ani, si va avea efecte dintre cele mai profunde asupra civilizatiei umane. Epuizarea petrolului ca resursa, lipsa unei alternative energetice comerciale, vor antrena civilizatia noastra spre o „epoca de tranzitie” post-petroliera. Dincolo de acutizarea conflictelor politice si economice pe care le va genera inevitabil epuizarea mondiala a resurselor de combustibili fosili, Jorge Figueiredo face unele aprecieri asupra modificarilor pe care le va impune criza petrolului pe termen mediu si lung.

„Moartea petrolului” – tinuta in secret de guverne si mass-media – va avea ca efect sigur distrugerea agriculturii intensive sustine Figueiredo, care sta la baza alimentatiei globale. Fertilizatorii, pesticidele, fungicidele, agro-masinile – tot ceea ce are la baza petrolul – vor disparea treptat. Disparitia agriculturii intensive va antrena o criza alimentara globala.

Criza petrolului va determina, potrivit Figueiredo, o treptata reducere a productivitatii solului si a profitabilitatii agrare. Mai ales pamanturile „obosite”, care au dat recolte generatii la rand – si care nu pot fi intretinute pentru agricultura decat cu fertilizatori – se vor resimti in urma absentei chimizarii solului. Pentru refacerea naturala a terenurilor secatuite vor fi necesare decenii. Timp in care foametea va face ravagii. „Foamea globala” va transforma alimentele intr-o noua si neasteptata arma in mainile statelor supradezvoltate, considera Figueiredo.

Pe plan demografic vom asista la un control mult mai ferm al populatiei, dublat de o „dezurbanizare” si o reintoarcere a omenirii spre mediul rural. Proportia actuala, in care 10% din populatie hraneste celelalte 90%, nu va mai putea fi mentinuta in conditiile „mortii petrolului”. Aceasta va determina o mare parte din populatie sa lucreze in agricultura, procurandu-si singura hrana.

Jorge Figueiredo considera ca si industria – mai ales ramurile energofage – va fi afectata de moartea petrolului. Industria automobilelor, a transporturilor aeriene, rafinariile etc. vor fi printre primele sectoare afectate.

„Moartea petrolului” va impune alte forme de energie, care din pacate acum sunt fie in stadiul cercetarii, fie sunt foarte putin folosite, fie au preturi exorbitante: energia solara, foto-voltaica, eoliana, energia valurilor, energia hidroelectrica, biogazul, biomasa etc. Ori se va apela la energia nucleara, mult mai riscanta. Ramane hidrogenul, care ar putea fi obtinut din apa. Dar tehnologiile sunt, deocamdata, ne-economice.

„Negativistii” crizei petrolului

O caracteristica a „erei post-petrol” este caracterul sau „sincron”: criza va afecta, in acelasi timp, pe toata lumea, sustine Figueiredo. In primul rand prin pretul exorbitant al barilului de petrol, incepand din jurul anului 2008. Ceea ce va determina scumpirea excesiva a carburantilor. Apoi a tuturor produselor. In al doilea rand, prin scaderea dramatica a resurselor de petrol, ceea ce va conduce la razboaie si alte actiuni politice violente.

Tocmai de aceea guvernele, marile companii petroliere si organizatiile internationale (ca „US Geological Survey”, „World Bank”, OECD, AIEA) s-au ferit cu obstinatie sa vorbeasca despre acest subiect tabu: moartea, in cateva decenii, a petrolului ca resursa energetica, si absenta unei alternative comerciale la acesta; pentru a nu starni „marea panica mondiala”, generata de schimbarea civilizatiei noastre, cu tot ceea ce implica aceasta. Desi exista un munte de dovezi in ceea ce priveste epuizarea, in cateva decenii, a petrolului ca resursa energetica. Guvernele, marile companii petroliere si organizatii internationale au produs, totusi, cateva categorii de „negativisti”, dupa cum ii numeste Jorge Figueiredo.

In general, „negativistii” sunt economisti cu conceptii dogmatice care sustin ca mecanismele de piata („mana invizibila”) vor reglementa si aceasta problema, care este totusi una de criza globala. Anume prin simpla reajustare a preturilor, conform teoriilor neo-liberale.

Nu se tine seama ce se va intampla cand continente intregi (Africa, American Latina, alte zone) nu vor mai fi, pur si simplu, capabile sa achite, in doar cativa ani, pretul exorbitant al carburantilor.

Un alt tip de „negativisti” ai crizei petrolului si epuizarii sale ca resursa energetica sunt cei care cred, cu multa naivitate, ca progresul tehnologiei va putea suplini rapid dispartia acestei resurse energetice. „Sunt personaje care nu cunosc cu adevarat nimic despre stiinta, dar cred in ea ca intr-o noua religie”, afirma Figueiredo.

Mai exista un tip de „negativisti” ai „mortii petrolului” din randul statisticienilor, care vin cu cifre ale rezervelor de petrol existente, „probabile” si „posibile”. Multe din aceste statistici sunt confectionate in functie de interesele marilor companii petroliere care le comanda. Acestea au tot interesul, de pilda, sa ascunda faptul ca cel mai mare rezervor petrolier din lume – cel de la Ghawar, din Arabia Saudita – este in declin de cativa ani de zile. Sau ca al doilea put petrolier al lumii – de la Cantarell (Mexico) – se afla, de asemenea, intr-un declin evident al productiei, desi este exploatat abia din 1979.

Jorge Figueiredo previzioneaza mari razboaie pentru rezervele existente de petrol, spectaculoase reorientari politice, precum si „revolutii” in serie – determinate de faza de tranzitie in care va intra civilizatia umana in urmatorii cinci ani. Primul semn sigur al acestei schimbari majore pentru omenire va fi cresterea considerabila a pretului la barilul de petrol, incepand din 2006-2008. Petrolul ieftin nu va mai exista.

Razboaie pentru ultimele mari resurse mondiale

Eric Waddell este profesor de geografie la „Laval University”. In numarul 3 din „Global Outlook”, publicat in noiembrie 2002 – chiar in perioada care a precedat invazia americana in Irak -, Waddell a facut o serie de precizari, care au starnit senzatie in lumea specialistilor, privind adevaratele ratiuni ale razboiului cu Irakul. Precum si punctele de pe glob in care se vor desfasura viitoare conflicte. Potrivit lui Eric Waddell, Administratia Bush a decis sa intervina militar impotriva regimului de la Bagdad exclusiv din ratiuni de „criza a petrolului” si de acaparare a ultimelor mari resurse mondiale.

Principalele beneficiare ale invaziei in Irak nu erau nici democratia, nici libertatea, ci „BP”, „Exxon-Mobil”, „Chevron-Texaco” si „Shell”. Primul obiectiv al Coalitiei anglo-americane era „securizarea controlului SUA si Marii Britanii asupra marilor resurse din Irak”, in perspectiva crizei mondiale a petrolului.

In articolul sau – devenit, intre timp, celebru – Eric Waddell dezvaluie ca in Statele Unite consumul intern excede cu 20 de milioane de barili de petrol pe zi consumul mondial.

SUA sunt cel mai mare importator de petrol: 56% din consumul mondial este directionat catre America. Pentru a se mentine la acelasi nivel, SUA trebuie sa-si asigure accesul la noi rezerve de combustibil fosil. Se estimeaza ca, in jurul anului 2020, importul de petrol al SUA va atinge 66% din productia globala. Asta in conditiile in care rezervele sale interne abia ating 2,8% din resursele mondiale cunoscute.

Doua treimi din resursele mondiale de petrol si gaze naturale se gasesc in estul Orientului Mijlociu (Arabia Saudita, emiratele din zona Golfului Persic, Irak). Perspectiva „mortii petrolului” a aruncat tarile din aceasta regiune in prim-planul interesului politic si militar al Statelor Unite.

A doua zona de pe glob bogata in resurse petroliere si de gaze naturale este Asia Centrala. Mai exact, tarile ex-sovietice din regiunea bazinului Marii Caspice (Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia, Turkmenistan) si Iran, care fac obiectul unei masive infiltrari americane inca din anii ’90. Odata cu tarile din jurul lor, pe unde trec sau vor trece oleoductele companiilor americane. A se vedea, in acest sens, „revolutiile portocalii” (finantate de George Soros si „Open Society”), care schimba regimurile in functie de interesele pentru oleoducte ale SUA: exemplul cel mai recent, oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Pentru aceste resurse se poarta si se vor purta razboaie crancene, vor avea loc spectaculoase lovituri de stat, asasinate imunde si „revolutii” de diferite culori. Totul se rezuma insa la doua notiuni: „criza petrolului” si, ulterior, „moartea petrolului”.

„Agenda secreta” a Administratiei Bush

Estimarile facute de „Energy Information Administration” plaseaza rezervele mondiale de petrol (existente si posibile) la cifra de 243 de miliarde de barili. Adica cu 25% mai mult decat rezervele care sunt astazi exploatate. Ceea ce da un sens interventiilor SUA cum este cea din Irak, din perspectiva urmatoarelor decenii: „foamea de petrol”!

Irakul poate produce, in mod curent, 11% din totalul productiei mondiale de petrol. Iar, ca rezerve, Irakul se situeaza pe locul doi in lume, dupa Arabia Saudita (112 miliarde de barili). Companiile anglo-americane (BP, Chevron-Texaco, Exxon, Shell) erau insa total absente, pana in 2003, din Irak. Si pana in prezent din Iran. Atat Irakul, cat si Iranul au in schimb contracte avantajoase cu Franta, Rusia si China. Ceea ce explica opozitia acestor tari la agresiunea americana, agresiune nascuta de „agenda secreta” a presedintelui Bush. „Washington Post” comenta, la 15 septembrie 2002: „Eliminarea presedintelui Saddam Hussein ar putea sa readuca companiile de petrol americane in Irak, in dauna celor franceze sau rusesti. O intelegere de 40 de miliarde de dolari, incheiata de Irak cu Rusia, include oportunitati pentru companiile rusesti de a explora petrol in desertul din vestul Irakului. Compania franceza „Total-Fina-Elf” a negociat cu Bagdadul drepturile de a explora si exploata petrolul din regiunea Majnoon, langa granita cu Iranul, care se estimeaza ca ar putea contine circa 30 de miliarde de barili de petrol.”

In mod similar, compania franceza „Total Fina Elf” si cea italiana ENI au facut investigatii importante in Iran. Pe de alta parte, „Total Fina Elf”, impreuna cu compania rusa „Gazprom” si cea malaeziana „Petronas”, a stabilit un „joint-venture” cu „National Iranian Oil Company” (NIOC). Administratia Bush a incercat in repetate randuri sa „torpileze” intelegerile Frantei cu Iranul, sub pretextul ca ele ar incalca „Iran-Libya Sanctions Act”.

Rezervele de petrol ale SUA sunt estimate la circa 22 de miliarde de barili. Cele din regiunile Orientului Mijlociu (Irak, Iran) si bazinul Marii Caspice sunt de circa 30 de ori mai mari decat cele americane, reprezentand 70% din rezervele mondiale de petrol.

Controlul militar si politic de catre SUA al Orientului Mijlociu si bazinul Marii Caspice inseamna – in realitate – controlul si dominatia companiilor de petrol anglo-americane asupra a circa trei sferturi din rezervele mondiale de combustibili fosili. In contextul prognozatei secatuiri a rezervelor mondiale, in circa 50 de ani, controlul a trei sferturi din rezervele mondiale de petrol, considera Eric Waddell, inseamna controlul economiei mondiale. Strategia politico-militara a Administratiei Bush incearca sa mentina America in „poll position” in acerba competitie pentru resurse care va marca urmatoarele decenii.

Sursa: http://www.canadplus.ro/moartea%20petrolului.htm#Moartea_petrolului